Cu ce te încalți iarna asta?

ghete brogue

Una din marile greșeli pe care o fac bărbații atunci când se apropie iarna este că nu își aleg o încălțăminte care să îi protejeze mai bine de frigul de afară. Deși toamna a fost blândă cu noi în această perioadă, trebuie să ne gândim că lucrurile nu o vor mai ține mult așa.

Dacă ai avut curiozitatea să observi felul cum se încalță lumea pe stradă la trecerea dintre anotimpuri, probabil ai văzut și tu un lucru care, cel puțin pe mine, m-a făcut să zâmbesc: multe femei au făcut deja trecerea la cizme, în timp ce bărbații poartă eternii teniși albi (pe care o să ai ocazia să-i vezi și la iarnă :) ). Iar când am văzut recent in mall un tip care purta sandale (în noiembrie)… am răs… tare… pe interior, desigur.

Trecând peste partea plină a paharului, aceea că bărbatul în sandale NU purta șosete (e regulă de aur, deh), să vedem câteva sugestii pentru tine, în caz că vrei să-ți cumperi o pereche de ghete sau de cizme pentru iarnă și nu știi cum ar trebui să arate.

Chiar dacă acum te descurci cu alt gen de încălțăminte, cum ar fi pantofii clasici din piele, gândește-te că în fiecare an, la noi în țară, există vreo 7-10 zile în care temperaturile scad sub -10C.

Deși o pereche de pantofi merge bine și cu niște șosete groase din lână, hai să explorăm și alte posibilități.

Am câteva sugestii rapide de ghete și cizme, care sunt sigur că vor atrage atenția în momentul în care le încalți:

ghete piele normala si intoarsa

foto: leffot.com

ghete maro

foto: leffot.com

cizme maro

foto: leffot.com

cizme cu catarama deasupra calcaiului

foto: belstaffjacketsukbuy.org

ghete maro adam kimmel

foto: esquire.com

ghete Esquivel Elkhart

foto: esquire.com

ghete militare

Spor!

25 Replies to “Cu ce te încalți iarna asta?”

  1. Salut. De ce mai sus ai recomandat doar ghete maro?
    Ghetele negre nu se pot purta iarna sau…?
    Mersi anticipat pt. raspuns :d

  2. DIn pacate acele perechi sunt destul de piperate, fiind facute pentru cei din vest. Insa te poti ghida dupa forma, culoare si material pentru a gasi ceva asemanator la noi.

  3. Cele din prima poza din picioarele tipului sunt cumva de la Zara?Nu de altceva dar mi-am luat o pereche exact la fel.Singura problema e ca,ghetele de genul asta nu ofera o foarte mare protectie termica,indiferent de soseta..iar bocancii mi se par destul de inestetici.

  4. Am reusit sa gasesc ceva cu blanita,dar nu erau stilul meu.Niciodata ce imi place cu adevarat nu e bun din toata privintele.Oricum..sufera baba la frumusete!

  5. Cele din prima poza imi plac foarte mult. Cineva imi poate spune unde pe pot gasii in ce magazin? O culoare de ghete maro merg cu orice tip de pantaloni? Ma refer la cei colorati…

  6. Laurentiu :

    Cele din prima poza din picioarele tipului sunt cumva de la Zara?Nu de altceva dar mi-am luat o pereche exact la fel.Singura problema e ca,ghetele de genul asta nu ofera o foarte mare protectie termica,indiferent de soseta..iar bocancii mi se par destul de inestetici.

    sergiu :

    Cele din prima poza imi plac foarte mult. Cineva imi poate spune unde pe pot gasii in ce magazin? O culoare de ghete maro merg cu orice tip de pantaloni? Ma refer la cei colorati…

    Cele din prima poza sunt de la J Shoes, nu stiu daca se gasesc si la noi. Insa daca Zara are un model asemanator, merita probate.

  7. tuta :

    sunt din bucuresti, spune mi si mie unde gasesc ghete de genul cum sunt mai sus……ms

    Cel mai bine este sa mergi prin toate magazinele (Deichmann, Benvenutti etc.). Nu vei gasi din prima orice model pe marimea potrivita, care sa-ti si vina bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *