Către bărbații ambițioși care
vor mai mult respect, putere, bani și femei:
"Nu se uită femeile la tine?"
Am o confesiune de făcut: acum aproape trei ani, eram un dezastru din punct de vedere
al felului cum mă îmbrăcam. Mi-era groază să merg chiar și pentru o oră la cumpărături.
Mă enerva și nu vedeam rostul să am grijă de felul cum arăt.
Eram programator... Tot ce știam e că într-o zi voi ajunge cel mai bun programator
din lume și că doar ce ai în cap contează. Îngrijirea personală și vestimentația
mi se păreau lucruri nefolositoare și superficiale.
Așa că mi-am petrecut mare parte din viață crezând cu tărie în ”învățat”. Puneam
lipsa de rezultate pe seama faptului că nu muncesc destul de din greu... Eram prea
încăpățânat să cred altceva! Aveam haine ba prea scurte, ba prea largi - abia acum
îmi dau seama cât de ridicol arătau pe mine.
Aveam, îmi amintesc, o pereche de blugi care i-am ”nimerit” extrem de largi. Vedeam
cât de ridicol stau pe mine dar, deoarece dădusem o grămadă de bani pe ei, nu voiam
să-mi iau alții. Mă rugam să se rupă pentru a avea o scuză bună însă, culmea, au
ținut mai mult decât celelalte perechi. Așa că am mers luni de zile pe stradă cu
ei.
Unul din lucrurile bune la felul cum te îmbraci e că,
dacă ești îmbrăcat aiurea, nimeni nu îți spune în față. Te menajează ca să nu-ți
rănească sentimentele însă, în același timp, te condamnă să repeți greșeala.
Ajungi să fii bârfit și ironizat pe la spate toată viața din cauză că nu ai un minim
de simț estetic.
Fast forward doi ani în viitor. La o expoziție la casa de cultură a studenților,
directorul se plimbă printre mese, cu microfonul în mână și camera de filmat în
spate. Plin de studenți, ia vreo 2-3 la rând și îi întreabă de unde sunt, dacă le
place cum a fost renovată sala principală. Ajunge la mine - eu eram foarte calm.
Mă întreabă: Dumneavoastră ce organizație reprezentați? I-am răspuns că am venit
la invitația unui prieten care avea niște picturi expuse acolo și a plecat, oarecum
surprins că nu a nimerit persoana.
Cred că te-ai prins deja că felul în care eram îmbrăcat l-a făcut să creadă că făceam
parte dintr-o organizație. Dar aveam eu vreo legătură cu ele? Nu. De fapt, eram
doar un tip bine îmbrăcat care a venit să se simtă bine.
Crezi ca aceste situații opuse au fost întâmplătoare? Adevărul e că au fost niște
exemple relevante din perioade diferite ale vieții mele. Între aceste două perioade,
am învățat multe despre felul cum imaginea personală influențează percepția celor
din jur.
Am înțeles de ce o parte din succesul celebrităților se datorează vestimentației.
Am văzut poze și înregistrări cu David Beckham, Lenny Kravitz, Johnny Depp și am
înțeles instantaneu cât e de importantă imaginea. Apoi m-am uitat la oamenii de
pe stradă, colegi, cunoștințe, prieteni. Am interacționat cum oameni care nu aveau
nici o legătură cu micul sau marele ecran dar se îmbrăcau foarte tare și aveau și
o personaltiate pe măsură.
Încet-încet, s-a făcut lumină. Dacă ei se pot îmbrăca bine fără să fie bogați (unii
din ei având chiar mai puțini bani decât mine), atunci pot și eu. Știam că n-o să
fie ușor - de unde să încep? Mă gândeam că îți trebuie luni de zile să înveți acele
lucruri în absența unui consultant de imagine.
Așa că am început să testez, să încerc combinații și, mai apoi, să încerc să înțeleg
de ce unele haine merg iar altele nu. Pe scurt, să-mi găsesc propriul meu stil.
A fost un drum lung dar pot spune în sfârșit că acum mă îmbrac doar cu haine care
mă reprezintă. Și tu poți face la fel.
Fie că vrei o schimbare de look radicală sau doar să economisești
până la o treime din banii cheltuiți lunar pe
haine, ai venit unde trebuie.
În acest manual de stil pentru bărbați îţi voi arăta, pas cu pas, cum să îți schimbi
imaginea, garderoba, cum să arăți extraordinar în haine și cum să ascunzi defectele
corpului tău.
"Din păcate, majoritatea bărbaţilor nu ştiu să se îmbrace!"
Sunt sigur că vei fi de acord: majoritatea sfaturilor de stil sunt pentru femei.
Ele vor tot timpul să arate bine, să fie în centrul atenţiei, să atragă privirile
şi să fie agaţate de bărbaţi. Daca întrebi o femeie ce ţinuta adoptă pe stradă,
prin casă sau când iese cu prietenul, o să ai parte de un răspuns foarte complicat!
De ce să nu fim NOI cei care
atrag privirile?
O să-ţi dezvălui un adevăr căruia nu i-ai dat multă atenţie până acum, deşi îl ştiai:
şi succesul bărbaţilor stă în stil şi în felul cum se îmbracă. Cei mai de succes
bărbaţi au o imagine aparte, care îi scoate în evidenţă.
Hai să facem un mic exerciţiu mental: gândeşte-te la cei mai de succes bărbaţi pe
care i-ai întâlnit sau i-ai văzut la TV. Cum arătau? Cum vorbeau? Cum se mişcau?
Cum se îmbrăcau? Serios, fă acest exerciţiu. Acest exerciţiu, de unul singur, m-a
ajutat mai mult decât oricare altul să îmi pavez calea spre succes.
Din păcate, majoritatea
oamenilor nu își ating NICI
PE DEPARTE propriul
potenţial.
Am încercat să fac afirmaţia de mai sus să nu pară a mesaj motivaţional. Dar nu
pot să nu îmi amintesc nenumăratele situaţii în care oamenii mai săraci erau inhibaţi
faţă de cei mai bogaţi ca ei, oamenii mai timizi faţă de cei extravertiţi, oamenii
mai mici de statură faţă de cei înalţi. Şi exemplele pot continua...
Această carte conţine o grămadă de tehnici şi sfaturi pentru a-ţi schimba radical
viaţa mai repede decât îţi poţi imagina, cu condiţia să pui în aplicare ceea ce
vei citi. Iată doar câteva dintre lucrurile pe care le vei putea realiza citind-o:

Cum să atragi privirile
trecătorilor pe stradă prin hainele pe care le porți.

Impresionează-ți colegele
de școală sau de serviciu prin noile tale ținute și combinații de ținute.

Fă-ți prietena să se
îndrăgostească din nou de tine și de noua ta imagine.

Ieși în evidență în
fața oricui prin hainele care îți vor ridica instantaneu valoarea la câteva mii
de euro.

Fii atracția tuturor
petrecerilor și nunților la care vei merge de-acum înainte.

Depășește barierele
sociale de comunicare prin prin valoarea pe care o vei arăta.

Fă o primă impresie
de senzație la orice interviu pentru un job.

Impresionează fata
pe care vrei să o cucerești.

Economisește o grămadă
de bani cumpărând HAINELE CARE ȚI SE POTRIVESC, NU CELE MAI SCUMPE.
Studiu de caz: Dumitru L.
Am citit cu deosebit interes cartea trimisa de tine in format pdf si vreau sa te
felicit pentru ceea ce ai facut. Este foarte bine documentata cu foarte multe informatii
pe care adesea imi doream sa le aflu, sa imi fac o idee si nu aveam de la cine....practic
pe piata nu exista un asemenea ghid sau manual. Ar fi ideal ca in fiecare oras din
tara sa se afle si pe rafturile librariilor aceasta carte. Multi tineri ar avea
de unde invata si de unde sa isi face o idee clara despre ceea ce sa poarte si cum.Felicitari
!
Vei
afla cum să îți găsești hainele care să te avantajeze indiferent de ocazie.
Ce culori ți se potrivesc și cum să le combini pentru atracție maximă.
Vei
descoperi care sunt hainele care nu trebuie să îți lipsească din garderobă.
Află
cele 13 ponturi pentru cumpărături inteligente - cum să îți alegi hainele
în funcție de ce ai deja în garderobă.
Îți
voi spune cum cum să îți alegi acesoriile gen ochelari, ceasuri de mână,
brățări etc. Acum vei afla o tonă de informație despre cum să le combini între ele
pentru a-ți întregi ținutele.
Studiu de caz: Octavian A.
Da mi voie in primul rand sa te felicit "for a job very well done" (cum spune englezul).
E extraordinar ceea ce ai reusit sa comprimi in 200 de file, experienta a multor
ani. In al doi-lea rand, ceea ce am apreciat cel mai mult la cartea ta, dupa calitatea
informatiei bineinteles, este modul in care a fost scrisa, abordarea "cititorului",
ca sa spun asa. Pot sa zic ca am simtit o foarte personal, ca si cum mi ar fi spus
o un prieten la o iesire in oras, ceea ce lasa o impresie foarte buna asupra cititorului,
psihologic mai ales. Singurele fisuri care le am observat printre randuri, au fost
niste greseli de scriere pe aici pe acolo, dar nimic semnificativ. In ultimul rand,
cred ca sfatul suprem este cel spre sfarsitul cartii, acela de a face in fiecare
zi ceva pentru a contribui la succesul tau.
Studiu de caz: Alexe Adrian-Mihai, Tulcea
Ma numesc Alexe Adrian-Mihai.Am 18 ani si locuiesc in Tulcea.Am cumparat manualul
"Fii cu Stil" in luna octombrie.La scurt timp persoanele cu care ma vad des au observat
schimbari de look la mine. Lor li s-a parut ciudat ca eu nu purtam camasi prea des,iar
acele camasi pe care le aveam nu stateau prea bine pe mine. In fiecare saptamana
surprind aceste persoane cu ceva nou.Persoane cu care nu m-am mai vazut de cativa
ani au ramas placut surprinse de schimbarile mele in materie de imbracaminte. Eu
ii multumesc domnului Lazar Ovidiu pentru intelegerea acordata si pentru faptul
ca ma schimbat aproape radical din punct de vedere vestimentar.Eu cred ca aceasta
carte merita sa fie cumparata,deoarece pretul ei este mic in comparatie cu satisfactiile
primite.
Cele mai frecvente 7 întrebări legate de stil
- De ce ar trebui să port haine cu stil, în fond? Purtând
haine cu stil, vei schimba percepția celor din jur despre tine în bine. Poți să
alegi cât de tare vrei să ieși în evidență în funcție de cercurile sociale pe care
le frecventezi.
- Ce vor spune prietenii, familia sau colegii? Dacă or să râdă de mine?
E un lucru nou pentru ei să te vadă așa. Dar, pe termen lung, le vei câștiga respectul
Nu îți vei schimba toate hainele dintr-odată, trebuie să o iei progresiv. Schimbarea
nu poate fi mai drastică decât îi dau TU voie să fie. Dar nici limite nu există.
- Îmi dau seama că lucrurile astea merg, dar nu cred că ar merge pentru mine...
pare foarte complicat. Pe scurt: nu e complicat. Schimbă câte
un articol de îmbrăcăminte pe rând. Apoi nu trebuie decât să vezi reacțiile celor
din jur. Iar aceștia te vor respecta pentru că văd că te respecți pe tine însuți.
- Deja mă îmbrac bine! Nu am nevoie de așa ceva! Nu mă
pot abține să nu râd când aud asta. Majoritatea se îmbracă generic dar, nu știu
din ce motiv, se cred maeștii în stil. Să te întreb ceva: se uită lumea după tine
pe stradă? Femeile? Dacă nu, atunci te învăț eu ce și cum. Citește mai departe.
- Sunt student. N-am atâția bani să dau pe haine. Ce fac dacă sunt la buget redus? Poți
să te îmbraci de la second fără probleme și să arăți de milioane. Defapt îți recomand
asta. Ține minte, ținuta e cea care contează, nu fiecare articol de îmbrăcăminte
luat în parte. Dacă ar fi un singur lucru cu care aș vrea să rămâi de la mine, propoziția
anterioară îl condensează.
- Chestia asta nu e de mine. Am deja o nevastă sau o prietenă. Ce-o să zică când
o să mă vadă? Glumești? Femeile adoră moda. În plus, încearcă
tot timpul să găsească metode să-și convingă bărbatul să aibă mai mult grijă de
imaginea lui. De multe ori i se face rușine cu el când iese în lume însă nu are
curajul să-i spună.
- Sunt prea bătrân. De ce m-ar interesa o carte despre clasă și stil? Aceasta
nu este o carte de agățat. Punem foarte mult accentul pe individualitate. Doar pentru
că ai o anumită vârstă nu înseamnă nu nu mai ai voie să ai respect de sine. Haine
cu clasă, care să-ți pună în valoare experiența și maturitatea se vor găsi oricând.

Studiu de caz: "pinguinu'"
[..] stilul, dupa parerea mea, e o chestie absolut necesara pentru un barbat. Un
fel de alta categorie de cunostinta de cultura generala. Care te pot face mai placut,
mai atragator, mai de succes ( la femei sau in viata sau in afaceri... ori in orice).
Sau din contra, te poate "ucide" daca nu stii sa alegi bine[...]
Studiu de caz: Răzvan O.
Pana nu demult stilul era pentru mine o chestiune pur aleatorie, uneori ma imbracam
bine si primeam admiratii. Alteori imi stricam imaginea, din cauza discrepantelor
intre cine sunt si cum ma imbracam. Odata cu fii cu stil, am inceput sa reduc foarte
mult din lucrurile aleatori, si sa ma imbrac intr-un mod congruent cu imaginea ce
vreau sa mi-o creez. Astfel au inceput sa apara in garderoba mea camasi, sacouri,
in viitorul apropiat pantofi. Asortatul culorilor nu mai este ceva de domeniul SF,
si nu mai trebuie sa rog fetele sa-si dea cu parerea. Acum le surprind :-)
Studiu de caz: Andrei F.
Cartea a venit intr-un moment extraodinar de bun. Aveam nevoie de ceva forte proaspete
si idei noi. [...]
Mi-a placut capitolul ÎMBRACĂ-TE CU STIL PE BANI PUȚINI. Consider ca nu firma hainei
ar trebui sa seteze calitatea ei, ci materialul din care e facut, cusatura, felul
in care sta pe tine. Multi oameni se imbraca de la secound, nu din moluri, si au
simt al stilului mai dezvoltat. Arata mai bine cu ce se imbraca, chiar daca se imbraca
de la secound.
Iată cuprinsul pe larg al acestei cărți.
|
Capitolul întâi: igienă personală
|
Află cum sa ai grijă de pielea ta, ce creme să folosești, cum să o protejezi
Bărbierește-te corect, rapid și fără dureri. Nu mai repeta aceleași greșeli în fiecare
zi
Află
ce tunsoare ți se potrivește în funcție de mai multe criterii. Poze incluse.
|
Capitolul al doilea: costumele
|
Află
care sunt tipurile de costume din care să alegi, cum sa te uiți la elementele esențiale:
culoare, model, rever, nasturi
Cum
sa îl întreții pentru a-i prelungi la maxim durata de viață
|
Capitolul al treilea: cămășile
|
Află
totul despre cămășile formale, cum să le cumperi și cum să le asortezi
Cum
să alegi în funcție de forma feței
Totul
despre cămășile casual; diferitele tipuri de asemenea cămăși. Cum să-ți alegi cămașa
care ți se potrivește.
|
Capitolul al patrulea: sacourile sport și puloverele
|
Cum
să ieși în evidență prin acest articol de îmbrăcăminte. Vei face furori oriunde
vei merge
Cum
sa îl alegi în funcție de personalitate, când și cu ce merge
|
Capitolul al cincilea: pantalonii și blugii
|
Cum
poți arăta clasă purtând pantaloni când toată lumea poartă blugi. Modele ce ies
în evidență
Cum
sa îți alegi blugii în funcție de tipul corpului, înălțime și greutate
Alege
din sugestiile mele de modele de blugi ceva ce-ți reflectă personalitatea
Ținute
concrete din cap până-n picioare cu blugi, comentate - vei vedea exact cum poți
fi cu stil cu o pereche de blugi.
Sfaturi
pentru păstrarea blugilor mai mult timp. Vei economisi bani serioși pe termen lung
|
Capitolul al șaselea: încălțămintea
|
Cum
să-ți alegi pantofii pentru fiecare ocazie: ținute de serviciu sau de ieșit în oraș
După
ce să te uiți când îți iei o pereche
Iau
în detaliu fiecare element al pantofului: material, șireturi, vârful pantofului,
rama etc. Nimic nu scapă neanalizat!
Cu
ce merge fiecare culoare de pantof. Exemple concrete
Cum
să-i probezi și cum să-i întreții
Când
și de ce sunt ghetele opțiunea ideală. Știai că poții să fii cu stil și în ghete?
Totul
despre încălțămintea sportivă
Toate
tipurile de șosete; când și unde merg fiecareș când să nu porți
Cum
să asortezi șosetele cu restul ținutei
Află
metoda mea pentru împăturit șosete pentru ca acestea să ocupe mai puțin spațiu și
să arate beton în dulap.
|
Capitolul al șaptelea: imprimeurile
|
Tipurile
de imprimeuri și cum te pot scoate în evidență
Cum
să combini mai multe imprimeuri (dungi, pătrățele etc.); secrete pe care nici femeile
nu le știu
|
Capitolul al optulea: accesoriile
|
Află
tot ce trebuie să știi despre curele. Cu ce le asortezi pentru prime impresii de
durată. Ce se poartă la costume și ce poți purta când ieși în oraș
Cum
să păstrezi și cum să probezi curelele
Tipuri
de ceasuri, fiecare cu ce merge, idei de cum să la asortezi cu restul ținutei
Alege
ochelarii în funcție de personalitate și forma feței
Ce
tipuri de lentile te protejează și te avantajează în călătoria ta spre stilul perfect
Tipuri
de brățări; alege ceea ce te reprezintă
Toate
tipurile de inele și cum te pot socate discret în evidență
Cravatele:
ce cravate poți alege la costum și ce cravate merg când ieși în oraș. Ieși în mod
deschis în evidență purtând un accesoriu care emană clasă și de care puțini bărbați
îndrăznesc să se atingă
Știai
de existența butonilor la cămașă? Vezi cum te pot scoate în evidență chiar și în
situații informale
Mizează
pe accesorii și în perioadele reci ale anului; află ce eșarfă ți s-ar potrivi
Învață
să faci două tipuri de noduri la eșarfă ușor și repede
Scapă de buzunarele pline. Alege o geantă pentru bărbați.
Fii cu stil și când e ger afară. Vezi ce mănuși ți se potrivesc.
|
Capitolul al nouălea: paltoanele și jachetele
|
Află
care sunt tipurile de paltoane pentru a-l alege pe cel care ți se potrivește
Nu
vrei palton? O jachetă este cu siguranță alternativa. te învăț la ce să te uiți
când cumperi
|
Capitolul al zecelea: pune în aplicare
|
Află
cum să te îmbraci în funcție de corpul tău. De-acum încolo nu vei mai arăta ridicol
în haine. Ascunde banii sau kilogramele în plus
Află
secretele cele mai importante din stilul masculin: ce
culori ți se potrivesc și cum să le asortezi în funcție de tipul și complexitatea
pielii tale
Asortează
ținutele ca un maestru în stil. Vei atrage priviri oriunde te-ai duce
Haine
peste haine pentru impresii de senzație? Da, cu layering! Îți spun tot ce ai nevoie
să știi despre acest subiect
Zece
ținute comentate din cap până-n picioare. Poze incluse pentru fiecare
Cum
să te îmbraci cu stil pe bani puțini. 13 ponturi care vor plăti prețul înzecit pentru
această carte
La
ce să te uiți când alegi hainele pentru a nu lua ”țeapă”
|
Capitolul al unsprezecelea: atitudine și stil
|
Cum
să fii cu stil pe interior. Dezvoltă-ți potențialul mental pentru a fi ascultat
și respectat de cei din jur
Află
secretele unei prime impresii de senzație
Încearcă manualul Fii cu stil! astăzi
Am inclus în paginile acestei cărți foarte multă informație. Dar informația trebuie
aplicată. Un lucru este sigur: cu cât vei lucra mai mult asupra imaginii tale, cu
atât ve fi respectat mai mult. E nevoie de timp. Nu se întâmplă miracole peste noapte.
Dar, dacă ești unul dintre tipii care s-a săturat și vrea
o schimbare, una serioasă, dacă ești un tip care vrea să își îmbunătățească viața
ACUM, atunci ia cartea aceasta - ia-o acum. Nu este timp de pierdut - e viața ta.
Prețul acestei cărți este de doar 49 de
lei + taxele poștale și poate fi a ta în curând. Livrarea se face
prin Poșta Română. Îmi rezerv dreptul ca la orice moment de timp să ridic prețul
fără notificare prealabilă.
Un ultim lucru pe care vreau să ți-l spun. Această carte
a apărut din lipsa de informație vizavi de acest subiect. Sunt aproape sigur că
NU vei găsi o sursă mai bună decât cea pe care o ai acum în fața ta.
Studiu de caz: Andi N.
Multi barbati sunt cu siguranta in cautarea unor sfaturi ce tin de vestimentatie
, igiena sau chiar ce implica si reprezinta arta conversatiei , pentru a avea increderea
necesara.Toate aceste lucruri le pot regasi cu siguranta in cuprinsul celei de-a
doua versiuni a manualului "Fii cu stil" , un ghid pentru fiecare barbat !
Studiu de caz de ultimă oră: Bogdan S.
Am primit un mail într-o seară, cum că a apărut ediția a 2-a a cărții. Câteva secunde
mai târziu deja comandasem o bucată. Am așteptat-o cu sufletul la gură, și când
a ajuns, literalmente am devorat-o; am lăsat totul de-o parte și m-am apucat să
citesc, la 5 ore după ce-o primisem deja o parcursesem aproape pe jumătate. Acum,
când scriu asta, la fix 3 zile după ce mi-a ajuns pe mână, ce pot să spun este:
glossy, glossy, glossy - yum yum carevasăzică, apoi ar mai fi de menționat faptul
că este scrisă de bărbați pentru bărbați, în sensul că ți se vorbește "pe limba
ta" fapt care face cartea asta o lectură foarte plăcută, nu ai nici o clipă sentimentul
unei lecturi inaccesibile, iar în cazul meu (și poate și al altora care o vor citi)
am avut parte și de și de o obsesie care cu greu mi-a permis să pun cartea jos până
s-o fi citit complet. N-am citit o carte mai folositoare în viața mea (în afară
de Codul Bunelor Maniere :D), este pur si simplu o lectură indispensabilă, "let
alone" captivantă, nu mai spun de pozele care se găsesc în număr de cel puțin una,
la fiecare 3 pagini și care sunt incredibil de folositoare ca să-ți faci o idee
despre subiectul în discuție. Ce să mai, superbă carte, așa cum spuneam și pe Twitter:
"i can easily call it a «man's bible»" pentru că într-adevăr asta este, vă jur!
Aaa, și era să uit, kudos autorului și la MULT mai mare! :)
P.S.: Prețul aceste cărți este de 49 de lei + 7 lei
taxele poștale. Livrarea se face prin Poșta
Română iar plata ramburs,
doar la primirea coletului.
P.P.S: Nu uita de garanția de 60 de zile prin care poți returna cartea dacă nu ești
mulțumit de ea.
|
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
|
|
TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 (linie telefonică cu apelare gratuită)
|
|
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj
|
|
Adresa: Cluj-Napoca, str. Năvodari nr. 2, cod 400117
|
|
Tel.: 0264/431.367, Fax: 0264/431.368, e-mail: reclamatii.cluj@opc.ro
|
|
www.anpc.gov.ro
|