Home > tatuaje > Modele și poze cu tatuaje

Modele și poze cu tatuaje

baiat cu tatuaj pe spate

Pictatul corpului a fost la modă încă din perioada preistorică, fiind o formă de reprezentare spirituală. Tatuajele reprezentau spirite ale căror rol era acela de a proteja persoana de rele. De-a lungul timpurilor, aceste practici s-au menținut, căpătând importanță socială.

Triburile africane foloseau și încă mai folosesc tatuajele pentru a exprima anumite credințe și pentru a-și afișa statutul social. În unele triburi, femeile primeau un tatuaj, spre exemplu, atunci când se măritau. La amerindieni, tatuajele cu animale reprezentau masculinitatea.
În ziua de azi, tatuajele reprezintă încă un mod foarte bun de a ieși în evidență. Persoanele care le poartă de obicei sunt rebeli, tupeiști, știu ce vor de la viață și vor ca toată lumea să vadă asta.
Înainte de a te hotârî să-ți faci un tatuaj, trebuie să te gândești bine la ceva: nu cumva îmi va părea rău când voi îmbătrâni că am tatuaj?
Tatuajele (cu excepția celor Henna despre care vom vorbi mai încolo) sunt permanente, singura modalitate de care am auzit eu să le “ștergi” este să se mai deseneze încă o dată peste ele cu o culoare asemănătoare cu cea a pielii. Altfel, vei avea tatuajul pe tine toată viața.
Este tatuajul un lucru pe care vrei să-l ai pe tine când vei îmbătrâni sau nu?
Dacă ești ok cu problema de mai sus înseamnă că te poți gândi la ce fel de tatuaj să îți faci.
Există o mare varietate de culori și modele.Ideea ce bază este ca tatuajul să reprezinte ceva din tine, ceva ce tu vrei să comunici. Dacă te trezești într-o zi că nu mai ești conectat emoțional cu mesajul transmis de tatuaj, o sa fie prea tarziu.
Dacă nu știi ce să alegi, fiind primul tău tatuaj, cel mai bine este să vezi cât mai multe modele. Îți vei face o idee clară a ceea ce se poate și a ceea ce nu se poate tatua.

manual de stil masculin

Iată cele mai importante categorii de tatuaje:

tatuaj religios

  • religioase
    Tatuajele religioase, deși poate părea neașteptat, sunt foarte comune. Motivul este simplu: sunt foarte mulți oameni credincioși care vor să exprime acest fapt prin orice mod posibil. Iar un tatuaj e un mijloc extrem de bun, mai ales în rândul tinerilor. Cele mai populare modele sunt: crucifixuri, îngeri, imagini cu Iisus Hristos, mâini rugătoare
  • blog de marketing

    tatuaj litere chinezesti

  • litere chinezești
    Cele chinezești sunt destul de simple. De cele mai multe ori reprezintă numele celui care le poartă sau numele persoanei iubite, scris în limba chineză. Complexitatea literelor chinezești dă o notă de mister tatuajului.
  • japoneze
    Tatuajele japoneze ilustrează diferite scene sau elemente specifice culturii japoneze. Pot reprezenta pești, dragoni, oameni sau lucruri mai abstracte cum ar fi conceptul de yin si yang. Asemenea celor chinezești, cele japoneze pot prezenta litere din alfabet, acesta numindu-se Kanji. Aceste caractere japoneze sunt derivate din cele chinezești și sunt cel puțin la fel de atrăgătoare.
  • lx35s8b1

  • tribale
    Tatuajele tribale sunt se recunosc ușor prin faptul că au linii groase negre și simetrice care se întind pe tot corpul.
  • celtice
    Tatuajele celtice sunt de dimensiuni destul de mici și sunt recunoscute pentru faptul că poartă noroc. Poate ai auzit zicala Dacă te-ai născut irlandez te-ai născut norocos. Culoarea predominantă la aceste tatuaje este verdele iar unul dintre modelele cele mai des întâlnite este trifoiul cu patru foi.
  • tatuaj dragon

  • tatuaje cu monști și demoni
    Singurul motiv pentru care există este acela de a speria oamenii. Vor să sugereze atât teamă cât și respect.
  • Henna
    Tatuajele Henna nu sunt permanente. Durează de obicei maxim 2-3 săptămâni și nu pătrund epiderma. Substanța pe care o au la bază provine dintr-o plantă numită Henna ce mai este folosită în colorarea unghiilor sau a materialelor gen mătase sau lână.

Indiferent care categorie de tatuaje te atrage, fiecare spune o poveste. Spre exemplu, unii aleg să-și tatueze o pasăre Phoenix, pentru a simboliza renașterea – faptul că știu să își revină indiferent de ce greutăți au în viață. Te tentează? Dacă da, citește povestea de mai jos, poate te va convinge sa-ți alegi și tu un asemenea tatuaj.

Pasărea Phoenix apare în mitologiile mai multor popoare, din Egipt până în India. Unii spun că trăiește 500 de ani, alții că peste 10 000. Se aseamănă cu un vultur însă are penele foarte frumos colorate și o coadă de aur. Este singura din specia sa dar se poate regenera. La sfârșitul “vieții”, adică al acelei perioade enorme de timp, își construiește singură un cuib din tămâie care ia foc, atât pasărea cât și cuibul transformându-se în cenușă. Din acea cenușă se naște un nou Phoenix iar ciclul se reia la infinit.

Dacă ai deja un tatuaj, te invit să scrii mai jos despre experiența ta cu el. De care e? Cum te-ai hotărât? Doare? Îți pare rău?

Related Posts with Thumbnails

tatuaje

  1. alex
    October 15th, 2009 at 13:42 | #1

    nu mi se par cine stie ce pozele.mai multe nu ai?eventual si colorate si putin mai complexe?astea sunt clasice..

  2. October 15th, 2009 at 15:55 | #2

    Din pacate nu am copyright pe alte poze decat acestea… Mai am cateva si o sa fac un update cand o sa prind o clipa libera… :0
    Intre timp, poti vedea mai multe modele aici: http://www.tattooculture.ro/tatuaje.htm

    O sa inceerc sa fac rost de cat de multe modele

  3. October 16th, 2009 at 12:44 | #3

    :) Eu am 3 tatuaje. Fiecare reprezinta o anumita perioada a vietii sau ma rog, un anumit moment. Sunt diferite, unul e tribal, iar celelalte 2 nu le-as putea incadra in nici o categorie. M-am hotarat usor, sunt o persoana putin iesita din comun si de obicei imi rasare repede in cap o idee pe care o si pun in practica aproape la fel de repede. Durerea este acceptabila, mai putin pe spate unde am crezut ca n-o sa se mai termine odata. :d Daca imi pare rau…Hmmm..De obicei cantaresc bine avantajele si dezavantajele unei actiuni inainte de a trece la fapte, la fel am facut si in cazul tatuajelor. Nu regret nici unul dintre ele…

  4. Petrica
    October 31st, 2009 at 10:04 | #4

    Eu nu am tatuaj si nu doresc sa-mi vreodata unul.Consider ca exprimarea personalitatii se face cel mai bine prin atitudinea de care dai dovada in diferite situatii si in viata de zi cu zi.
    Am limbajul trupului si limbajul vorbirii pentru exprimarea (ne)clara a lucrurilor.
    Cred ca daca mi-as face un tatuaj nu as mai fi eu,m-as simti o carpa,un neserios,un frustrat…
    Nu am intalnit oameni care sa-si faca un tatuaj la varsta de 30 de ani,ci doar adolescenti si tineri teribilisti,inculti,superficiali si foarte usor inflentabili.

    Daca tot vorbesti de stil,pune-l la toate aspectele,nu numai la haine si parfumuri.
    Imi place foarte mult ceea ce scrii pe aici Ovidiu,dar …imagineaza-ti ca esti un tip de afaceri cu o buna reputatie,imbracat mereu la 4 ace,o persoana de succes si cu infleunta.
    In cadrul unei intalniri de afaceri(negocierea unui contract cu firma x)o tipa te remarca,o placi te place si ajungeti in pat.Care crezi fa ar fi reactia ei cand ar vedea pe tine ditamai tribalul sau dragonul sau numele tau sau al unei tipe de care erai indragostit foarte, tatuat in limba chineza ? ;))

  5. October 31st, 2009 at 11:05 | #5

    Atunci s-ar putea sa fie partida secolului :)
    Asta imi aminteste de un reportaj pe care l-am vazut la EuroNews acum cativa ani: eram cu nasu intr-o carte si auzeam cum un tip povestea de o descoperire sau de o metoda noua in biologia moleculara. Vorbea foarte cursiv si serios asa ca mi-am ridicat capul sa vad despre ce era vorba.
    Surpriza!
    Un barbat la vreo 30-35 de ani, imbracat stil rocker, cu tot felu de suvite in par si piercinguri. Tin minte ca avea rosu in par, posibil sa mai fi fost si alte culori. Vorbea asa de relaxat in fata camerei de filmat a celor de la Euronews incat ai fi crezut ca e exemplul clasic de barbat studios la costum.
    Un alt exemplu de acum 2 ani cand am fost in Germania la o firma de soft. Erau vreo 15 oameni, majoritatea imbracati normal, dar printre ei era si un designer: inalt, blond, cu par mai jos de umeri in suvite, cu barbison impletit la vreo 30 de centimetri. Venea imbracat in negru, exact ca tipii din Rammstein. Nimeni nu comenta, era perfect integrat cu restu. Si mai era o tipa, tot designer parca, tot rock style look, piercinguri etc.

    Nu vreau sa comentez de ce in vest se poate si la noi mai putin, cert e ca stilul o sa prinda. O sa prinda foarte bine.

  6. R.S.
    November 28th, 2009 at 21:52 | #6

    Eu am 2 tatuaje si s-ar putea sa-mi mai fac inca 3 :).
    Deocamdata am un tatuaj ying-yang cu 2 caractere chinezesti in colturi, e permanent din cate stiu si reprezinta echilibru dintre bn si rau deoarece eu cred in echilibru…intregul UNIVERS e bazat pe echilibru:)
    Al doilea reprezinta 2 zaruri in flacari caruia mai urmeaza sa-i adaug si niste umbre! Reprezinta norocul si ghinionul.
    Cel cu ying-yang este situat sus pe mana dreapta, iar cel cu zarurile pe mana stanga tot sus la umar:). Sunt mandru de ele!!!

  7. November 28th, 2009 at 22:02 | #7

    Super tare,
    Se vede ca tii mult la ce simbolizeaza ele.. Probabil ai fost sigur 100% cand te-ai decis, nu le-ai ales la intamplare ;)

  8. dan
    December 1st, 2009 at 13:59 | #8

    mi-a placut ce a scris petrica:)>- sunt de acord cu el!;)

  9. December 9th, 2009 at 21:10 | #9

    @Ovidiu spuneai mai sus ca nu ai copyright pe alte poze. Te sfatuiesc sa folosesti cautarea avansata de pe Flickr ( http://www.flickr.com/search/advanced/ ) si sa bifezi “Only search within Creative Commons-licensed content”.

  10. December 11th, 2009 at 05:31 | #10

    si eu am un phoenix pe spate de 27 cm la care mam hotarat s il fac din anumite motive din viata me,eu eram in potriva tatuajelor deci totusi nu mi-am fcaut unul micut:d/, sunt o pers care trec repede peste greutati si simt k ma simboizeaza, nu imi pare deloc rau k lam facut si din potriva vreau s il continui cu niste flori cam pe tot spatele in lungime:x,si mai vreau s imi fac un phoneix pe picior ceva genul tribal, sincer a durut dar a trecut incepe s imi fie dor de durere:)>- :d………..cine vrea tatuaj ii dau un sfat, gandestete inainte dak chear til doresti cu adevarat sau nu sis te simbolizeze….eu mam gandit la un model timp d 5 ani si s pot fi sigura k chear mil doresc

  11. rhk
    January 28th, 2010 at 14:18 | #11

    @ Petrica

    Sa vezi tu managerul (50+ de ani) diviziei achizitii pe Germania pentru o firma foarte mare de automatizari in domeniu petrolier, tatuat pe tot spatele. :) Nici n-am stiut ca e tatuat pana n-am iesit in weekend la un gratar.

    Asadar, de-acum incolo, cand ai un interviu sau o intalnire de afaceri, imagineaza-ti ca cel cu care vorbesti are tatuaje dar nu le vezi. Pentru ca nu sunt pentru ochii tai.

  12. January 29th, 2010 at 23:18 | #12

    Super exemplul, rhk
    Imi amintesc discutie intre asistente la un cabinet stomatologic de saptamana asta:

    “L-ai vazut pe cutare care a venit ieri? Avea nu stiu ce bratara si inel nu stiu de care.. Mai ca imi venea sa-l intreb: esti strain?”

    Mentalitate.

  13. February 26th, 2010 at 23:27 | #13

    tatuaje: un subiect fascinant pt mine. am si eu unul, este un simbol celtic (triquetra se numeste) si sunt mai mult decat multumit cu el. il am deja de 7 ani si chiar nu ma pot plictisi de el (evident ca am ales un model care sa-mi corespunda dorintelor)…fireste ca tatuajele sunt o alegere personala si lumea nu ar trebui sa judece pe cei care le poarta (dar e usor de zis, mai greu de facut)…faptul ca ai o anumita slujba sau categorie sociala nu ar trebui sa fie o piedica in a te afirma – parul lung, piercinguri, tatuaje – nu are nici o legatura cu ceea sti – culmea, sunt medic, am un tatuaj si daca totul merge bine, vara aceasta ma mai pricopsesc cu unul :D … este alegerea mea si vorba aceea: cui nu-i place, sa nu se uite :-\”

  14. February 27th, 2010 at 00:01 | #14

    Ovidiu :
    Super exemplul, rhk
    Imi amintesc discutie intre asistente la un cabinet stomatologic de saptamana asta:
    “L-ai vazut pe cutare care a venit ieri? Avea nu stiu ce bratara si inel nu stiu de care.. Mai ca imi venea sa-l intreb: esti strain?”
    Mentalitate.

    :))

  15. ionut
    March 22nd, 2010 at 18:20 | #15

    as dori sa ami dati sh mie o schita cu capul lui issus pt omoplat dac are cns sa al postati…

  16. Krista
    March 26th, 2010 at 23:07 | #16

    Buna,a spus aici cineva ca nu a vazut pe nimeni facand tatuj la varsta de 30 ani?Ok sunt aici, eu o femeie de 31 de ani si mi-am facut la varsta asta tatuaj pt ca imi place si nu deaia ca sunt frustrata cum a mentionat ,ci pt ca am o gandire deschisa fac intotdeauna ce vreau si asta ma face sa ma simt bine!Asa ca faceti tatuaje si voi ca nu o sa va puteti opri,va molipsiti ca mine ca deja ma gandesc la al doilea.Pacat ca la noi in tara te considera drogat sau nonconformist daca ai tatuaje nasol,dar asta e!

  17. giani
    March 27th, 2010 at 22:10 | #17

    @Ovidiu
    Petrica…am 40 de ani ,am 3 tatuaje ,ultimul (de pana acum) l-am facut la 37 de ani …..nu l-am facut cu aburii tineretii si teribilismului in nas…asa ca mai taci. Lasa-ma cu afaceri, cu manageri si cu contrate ca esti pe langa…Cine te cantareste dupa cum arata pielea ta si nu dupa ce ai in cap este cam praf tzandari….vezi ca si tu ne dai de inteles ca nu prea esti ”open mind!”!
    Nu mai face aprecieri si nu mai ridica piatra de jos fara sa gandesti !!!

  18. Alexander
    March 30th, 2010 at 23:38 | #18

    Salut, eu sunt de parere ca indiferent de pozitie (asa cum spunea si altcineva aici) te popti tatua cu o singura conditie : daca iti faci tatuezi un model care sa te reprezinte , si sa il pozitionezi pe corpul tau in asa fel incat de fiecare data cand il remarci sa o faci cu placere in amintirea anumitor momente .Eu sunt imbracat mai tot timpul la 4 ace, discut si inchei contracte cu oameni cunoscuti, cu prestanta care au o pozitie. Pot spune ca am tatuata o pasare phoenix pe omoplatul drept de care nu ma pot plictisi vreodata.Si va spun si de ce…. din moment ce nu o vad zilnic si modelul este chiar foarte bine redat, atata timp cat nimeni nu il vede decat in momentul cand imi dau camasa jos…. e clar ca nu e deranjant.Nu sunt deacord deloc cu petrica, un tatuaj iti poate aduce satisfactia de sine , si poate simboliza atat puterea ta ca persoana trecand peste un anumit moment, ori dorinta ta de a avea intotdeauna “pictat” pe tine o imagine care a insemnat foarte mult, un simbol .parerea mea….

  19. April 8th, 2010 at 22:12 | #19

    Din momentul in care iti faci primul tatuaj nu te mai poti opri, asa ca ganditi-va bine… sau nu :)

  20. andy
    May 18th, 2010 at 16:40 | #20

    nu conteaza in ce domeniu lucrezi daca iti doresti tatuaje esti liber sa iti faci. si mie imi plac la nebunie. :d :d :d

  21. andy
    May 18th, 2010 at 16:45 | #21

    aprciez persoanele care isi fac tatuaje, acele persoane care isi fac tatuaje sunt de obicei catalogati fiind vagabonti, baieti de cartier, bulangii, dar nu e adevarat sunt persoane care stiu ce vor de la viata :d :d :d

  22. dani
    June 18th, 2010 at 23:55 | #22

    o imntrebare?
    Daca iti faci un tatuaj doar pe mana drapta e la fel ca si cum ai avea un un cercel in urechea dreapta? sau se fac tatuaje doar pe stanga

  23. October 3rd, 2010 at 21:16 | #23

    salut sunt gabbi…si eu am 4 tatuaje pana acum si ink vreau sa imi mai fac zilele asta ink unu imi plac la nebunie … :x :x

  24. October 3rd, 2010 at 21:19 | #24

    prima data cand miam facut unul mam gandit bine inainte sa mil fac dupaia a mai venit 3 ca nu mai puteam sa ma opresc vreau sa fiu plin de tatuaje dar nuh dc oare imi plac asa de mult:-??

  25. Radu
    March 19th, 2011 at 18:42 | #25

    Petrica de ce te grabesti sa judeci o persoana care are un tatuaj?aaa da, pentru ca esti un roman frustrat.Un tatuaj nu te transforma intr-o carpa si faptul ca gandesti astfel spune multe despre tine si gandirea ta(ca esti un incuiat).Omul isi afce un tatuaj dupa cum a mai spus si Ovidiu pentru a avea o amintire, o perioada din viata sau pur si simplu pentru a se face remarcat si a deveni original.si chiar daca lucrezi la o firma importanta poti avea un tatuaj pe o parte a corpului care nu e vizibila cand esti imbracat.De atata timp tatuajele au reprezentat culturi si personalitati, mai mult de atat tatuajele au devenit o forma de arta si un “accesoriu”.Asa ca nu te grabi sa judeci persoanele cu tatuaje pentru ca faci o greseala.

  26. Florin
    March 20th, 2011 at 00:13 | #26

    super modelele prezentate, miar place si mie unul dar nu sunt inca hotarat, mai am de gandit ca nu vreau sa fac o prostie si pe urma sa regret

  27. alex
    March 28th, 2011 at 00:07 | #27

    salut am si eu o intrebare si o rugaminte la tine poti sa pui o poza sau mai exact desenul in sine intro poza sa zicem cu tatuajul ala tribal care il are un tip din poza de pe situl tau. e poza cu tipul care sta cu spatele si tine mana stanga dupa ceafa si are un tatuaj pe mana si unul pe spate as fi interesat de cel pe spate dak poti s ama ajuti cu o poza mai clara as ffi foarte recunoscator. sunt nu numai un pasionat de tatuaje dar am 3 pana acuma. unul pe spate un tribal, un alt tribal pe mana stanga si pe mana dreapta o vorba care ma ajutat mult in viata “victorie” scris in araba, bine acum 2 zile in urma miam mai tatuat unul pe mana nu stiu dak ai vazut filmul “hitman” poza de inceput acele flacari sa zicem mi sa parut super poza si miam facuto. iti multumesc si tias fi foarte recunoscator dak ai putea sa imi trimiti poza pe mail dak nu cer prrea mult. mrs mrs mult inca o data cu multa stima.
    Al_ex2502@yahoo.com

  28. Fiodor
    June 1st, 2011 at 20:25 | #28

    De ce toată lumea își face aceleași tipuri de tatuaje? Vorbiți de originalitate, dar văd că majoritatea și-au făcut motive tribale și phoenix-uri. Trebuie să mai fie și alte simboluri care să reprezinte renașterea. Și eu zic că nu numai românii au o părere rea față de tatuaje. Pe bună dreptate acum, ziceți voi exemple de oameni de afaceri care poartă tatuaje, dar câți oameni de stradă și bagabonți nu poartă tatuaje care nu reprezintă nimic, numai ca să se dea șmecheri. Chiar și așa, am mulți colegi care își fac tatuaje și își pun cercei din motive neîntemeiate.

  29. June 27th, 2011 at 04:15 | #29

    de acord cu RADU…anti cu ce scrie Petrica…cred ca ai o problema dl.Petrica…frustrat sigur esti tu…dc? ti-e frica de tatuaje?ai o problema cu cei tatuati? ai venit aici sa ti dai cu parerea ta antisemita pt ca asa se subintelege ca noi suntem niste carpe sau frustrati si nu avem personalitate…pt mine sincer tatuajele reprezinta o arta, un mod de a pune o amintire pe mine, daca as putea mi-as face tatuaje zilnic sing problema e ca m-as plictisi de modelul respectiv,de aceea imi aleg modelele cu grija, imi pare rau ca gandesti asa si ramai inapoiat ca tot restul comunistilor ce dau tara cu 50 de ani in urma…ramai cu parerea ta si povestioara ta ca vai ce sa facem k ajungem cu o fata in pat si cred ca fuge ca se sperie de tatuajul cu dragon de pe…abdomen:)) haha esti penibil…sincer! salut la toti cei care inteleg tatuajele si mesajele din ele…va recomand sa faceti la un salon sau macar la un tip cu aparat ce se pot schimba acele…altfel la cele improvizate home made riscati sa luati nush ce boala…plus modelul nu rezista si nu iese asa bine ca unul batut la aparat !
    tattoo is an art! watch miami ink! LA ink!kad von d…etc!

  30. Tavi
    July 5th, 2011 at 22:06 | #30

    Salutari din transilvania.
    Am si eu o curiozitate si poate este cineva pe aici care imi poate recomanda un profesionist(artist) pentruc a am si eu ceva ce vreau sa-mi fac de vre-o 4 ani si anume un portret al catelului meu pe care il am din momentul in care am luat buletinul si reprezinta ceva ce nu vreau sa uit cat voi trai si daca o sa am norocul sa ma intrebe un nepot ce e ala sa-i spun.Asta ca sa dau un raspuns persoanelor mai putin tolerante.
    Si da,am si eu un servici care presupune costumatie la 4 ace dar atata timp cat il fac pentru mine intr-un loc care nu deranjeaza pe altii cred ca ceea ce spui tu e ….
    Din nou,daca stie cineva un tatuator bun il rog sa lase un mesaj.
    O seara cat de faina si nu uitati cat mai multe tatuaje cu atat mai multa ciuda comunistilor camuflati:))

  31. roxana
    August 10th, 2011 at 11:17 | #31

    Buna….cei ce critica ce nu inteleg sau ce nu le place sunt niste frustrati.nu trebui sa ne facem o parere rea despre cineva pt ca are tatuaje sau piercing uri…..s ar putea sa fie mai de treaba decat voi cei care faceti asta….mie mi plac tatuajele de mult timp si anul asta am reusit sa mi fac unul…de 15 ani mi l am dorit…nu cred ca trebuie sa aiba o semnificatie anume desenul….pt mine faptul ca m am tatuat inseamna ca daca ti doresti ceva foarte mult si ai rabdare ti se indeplineste,deci ma indeamna sa am curajul sa sper ca ce imi doresc se va implini.un tatuaj bine facut e arta.

  32. alin
    October 14th, 2011 at 21:27 | #32

    am si eu 7 stele(pt k imi plac la nebunie stelele) pe partea stanga a abdomenului( adica prima incepe pe piept si ultima se termina prin zoma apendicitei;) ) sincer nu imi pare rau de ele, k le-am facut, de durut?? unele, stelele de jos da, au durut dar a trecut. si acuma mai vreau sa imi fac ceva pe spate dar inca nu sunt hotarat ce?

  33. ionut
    November 20th, 2011 at 18:11 | #33

    salut prieteni in legatura cu tatuajele de mai sus sunt frumoase dar sunt altele mult mai frumoase si mai in voga si mai cu stil de exemplu am si eu unul facut vara asta si drept sa va spun toti au ramas uimiti de cum arata e ceva super.247531_126782797403054_100002140029929_215596_4166642_n.jpg

  34. Dacian
    December 5th, 2011 at 23:35 | #34

    @Krista
    Fara suparare, dar sincer cred ca ar trebui sa inveti sa scrii si sa vorbesti. Poate nu realizezi cat de grav e ca la 31 de ani cat spui ca ai sa scrii in halul in care scrii. A, si asta vine din partea unui elev de 17 ani.
    De asemenea, aviz si celor multi analfabeti pe care i-am vazut scriind pe aici, poate va opriti din a comenta tampenii si din a invata totusi sa scrieti corect. A sti sa scrii si sa vorbesti face parte din a avea un stil, cu atat mai mult cand te remarci prin felul in care spui ce ai de spus.

    Revenind la topic, priviti un domn cu stil si multe tatuaje:
    http://www.thestyleblogger.com/4947/not-so-traditional-tailoring-featuring-nick-wooster/

    Eu unul nu sunt impotriva lor daca sunt realizate frumos si mai ales daca au si o poveste in spate.

  35. costi
    March 5th, 2012 at 06:12 | #35

    salut
    eu nu am pt ca nu imi place (nici corpul nu ma ajuta) ,insa de vreo 3 ani traiesc uk si foarte multi au tatuaje si fete si baieti .am intilnit o fata in hostel si avea tot spatele tatuat ,de baieti nu mai zic nimic majoritatea au tatuaje .

  36. Adrian
    March 8th, 2012 at 17:36 | #36

    R.S ai putea pune o poza cu cele 2 zaruri ca m-ai facut curios as dori sa vad cum arata daca se poate. Multumesc

  37. Stefan
    March 13th, 2012 at 09:05 | #37

    Foarte ciudat raspunsul lui Petrica. Nu ma asteptam sa vad un astfel de raspuns pe acest site. Si eu am un tatuaj, mare, pe spate, acesta reprezentant in totalitate personalitatea mea : “Acerbus Et Ingens”. asta scrie pe mine de la ceafa pana aproape de mijloc. Nu imi pare rau si nu imi va parea rau niciodata ca l-am facut. Sunt o mie de moduri in care sa te exprimi, tatuajul este unul dintre ele..

  38. Stefan
    March 13th, 2012 at 09:06 | #38

    Reprezentand *..type-o :))

  39. gheorgh liviu
    May 13th, 2012 at 18:05 | #39

    sunt de acord cu tatuaje doar ca poti sa te inbolnavesti rau un amic deal meu a patito

  40. Ion
    May 24th, 2012 at 23:59 | #40

    Salut… imi place site-ul tau si atricolelel tale…eu sunt Ionut si am 7 tatuaje… Insa tatuajele care le-ai expus tu… Nu sunt chiar frumose… Nu ofera nici un plus… sunt modele vechi si fara sens… Cand iti faci un tatuaj … al tau trebuie sa ofere un plus… sa fie ceva care te reprezinta… ceva care este doar al tau… Recomand celor ce doresc sa isi faca un tatuaj… Recomand http://www.myspace.com/castor_god/photos Artistul nr.1 mondial de ceva ani incoace, in materie de tatuaje… vorbesc serios multe premii castigate(cel mai bun tatuator din europa de 5 ani incoace… vorbesc premiile pentru el) si in plus e roman de-al nostru…… Plus ca negru e frumos… dar putina culoare ofera mereu ceva in plus

  41. vlad dobre
    June 1st, 2012 at 08:54 | #41

    parerea mea e ca un tatuaj trebuie sa reprezinte ceva despre tine, nu doar sa fie frumos.
    eu am tatuat o varianta putin modificata de la sigla “ghost busters” care reprezinta faptul ca sunt antiteist.
    si as mai vrea sa-mi fac unul care sa reprezinte lupta permanenta pe care o avem fiecare (intre dorinta de a face bine si rau, altruism si egoism, dragoste si ura, etc) dar nu am bani momentan….il vreau facut mai bine decat primul si ar fi extrem de scump.

  42. cristi
    June 30th, 2012 at 22:26 | #42

    ovidiu , ma mir ca nu vorbesti despre tatuajele 3d:)

  43. cristina
    July 20th, 2012 at 19:11 | #43

    de la ce varsta poti sa iti faci tatuaje

  44. bebe
    August 22nd, 2012 at 18:23 | #44

    buna sunt din alba iulia si as vrea sami bat un tatuaj sau 2 daca este cineva care se stie la asa ceva rog sa ma contacteze la id bebe_b91

  45. August 17th, 2013 at 00:54 | #45

    @ Petrica
    ..am 4 tatuaje faute intre 18 si 25 de ani…nu prea sunt ele reusite, dar acum la 34 de ani am de gand sa l “restaurez” si mai am in plan sa imi mai fac inca vreo 4-5 ….am zis clar ca, ultimul tatuaj va fi facut atunci cand o sa am primul nepot…pana atunci bani sa fie pentru a ma “picta”….si pentru tine petrica in mod special : atitudine au si vanzatorii de la tarabe…limbajul corpului este prezent in cea mai mare parte a regnului animal…tatuaje avem doar cativa, comparativ cu generalitatile p care le-ai expus tu :D!!! Dar hai sa fim noi sanatosi si sa scapam de mentalitile inca limitate si alterate de conservatorismul generatiilor “batrane” si sa nu ne mai gandim ca cine este tatuat este ori infantil ori “copy-paster”, ori vre-un fost puscarias..ori in ce fel suntem noi tatuatii catalogati !!! Am sa fiu mereu stapanul deciziilor mele si am sa ma bucur mereu de alegerile pe care le fac !!!

  1. December 10th, 2009 at 01:33 | #1
  2. February 23rd, 2010 at 19:59 | #2

You can add images to your comment by clicking here.