Home > Sfaturi practice > Cum sa te lupti cu temperaturile reci ale toamnei

Cum sa te lupti cu temperaturile reci ale toamnei

tinuta de toamna de la dsquared 2

Astăzi am fost să-mi fac alergarea de dimineață și, în momentul în care am deschis voios ușa, un val de frig m-a lovit peste față. Am înghețat. N-a trebuit decât să mai pierd încă două minute pentru a mai lua o bluză pe mine, însă schimbarea asta bruscă de temperatură m-a pus pe gânduri.

Mulți bărbați preferă să înghețe de frig decât să se îmbrace corespunzător… Poate e lene, poate e faptul că sunt insensibili la frig, însă până și cea mai mică răceală aduce cu ea o doză serioasă de disconfort, ce să mai vorbim de bani aruncați pe medicamente.

Are sens să riscăm?

E mult mai bine să mai pui un strat de haine pe tine (de care, la nevoie te poți debarasa) decât să îngheți de frig. Iar o ținută de octombrie-noiembrie are nevoie de minim 3 asemenea layere, dacă nu chiar patru.

Peste cămășile și tricourile pe care le porți zi de zi, ai nevoie nu doar de o bluză (cardigan, bluză pe gât, bluză cu fermoar etc.) ci și de o jachetă serioasă sau de un sacou.

Al 4-lea strat, dacă îl putem considera așa, este eșarfa, având un rol absolut esențial.

Astăzi vreau să vorbim despre cele mai bune arme vestimentare cu care poți să combați frigul. Și nu oricum, ci cu exemple practice despre cum să le combini între ele.

Un pulover pe gât

Uită de helanca din poliester pe car bunica te obliga să o porți când erai mic, prin care nici nu puteai respira atunci când îți rămănea capul înțepenit în ea.

Puloverele pe gât au fost reinventate pentru a fi mai subțiri și sunt, evident, din lână de calitate.

blog de marketing

Un pulover pe gât rezolvă problema purtatului eșarfei, însă, idn punct de vedere stilistic, e un dezavantaj. Ca să compensezi, îți recomand să cuplezi helanca cu un sacou sport la care să adaugi, neapărat, o batistă de buzunar.

O eșarfă

Oricât de macho vrem să fim atunci când ne prinde frigul și n-avem de ales, o eșarfă poate părea ca picată din Rai. Trebuie doar să gândim puțin în avans și să ne facem un obicei din a o lua cu noi atunci când ieșim grăbiți din casă. Alege una într-o culoare deschisă sau chiar țipătoate pe care să o porți la o ținută formată predominant din negru și nu numai.

Important la eșarfă este să fie neapărat fie din bumbac fie din lână. Din moment ce aceasta intră în contact direct cu pielea gâtului, riști să ți se irite destul de ușor.

Găsirea eșarfei ideale necesită răbdare. Deși la prima vedere, unele eșarfe arată foarte bine și sunt și fine la atingere, poți avea surpriza să afli că sunt 90 sau chiar 100% din fibre sintetice. Iar dacă prețul este de peste 70-80 de lei, poți fi sigur că vei găsi una din fibre naturale în altă parte, pentru aceiași bani. Trebuie doar să cauți.

O pălărie sau o șapcă

Fie că ești fanul pălăriei fedora sau că preferi o șapcă de baseball (fără I Love New York pe ea, te rog), un lucru este cert: un acoperământ pe cap va preveni o cantitate imensă de căldură să îți părăsească trupul.

În funcție de forma capului și a feței, o fedora s-ar putea să nu fie alegerea ideală pentru tine. Încearcă și alte tipuri, gen o șapcă plată (Ascot) sau chiar un beanie mai subțire.

O vestă matlasată sau o vestă gilet

Le poți purta cu practic toate articolele vestimentare, începând de la sacouri sport, sau direct peste cămașă. Ai fi surprins de confortul termic oferit.

Ține paltoanele la îndemână

De ce? Pentru că nu se știe niciodată când dă un îngheț. Iar dacă ai de mers mai mult prin frig, un pea coat s-ar putea dovedi a fi alegerea cea mai bună și mai comodă, mai ales dacă nu ești fanul layering-ului.

Related Posts with Thumbnails
Categories: Sfaturi practice
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

You can add images to your comment by clicking here.